Sambata la Sambata

"In inima Romaniei, pe valea Raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, in
apropierea satului Sambata de Sus, se afla MANASTIREA BRANCOVEANU, una
dintre cele mai frumoase ctitorii ale DOMNITORULUI MARTIR CONSTANTIN
BRANCOVEANU.
Manastirea are doua hramuri inchinate Maicii Domnului. Unul in prima vineri
dupa Sfintele Past, de "Izvorul tamaduirii" (izvor cu apa tamaduitoare care,
conform traditie, servea inca din sec. al XV-lea ca loc de intalnire a
sihastrilor acestor munti).

Mai tarziu, la sfarsitul sec. al XVII-lea, Domnitorul Tarii Romanestii
construieste langa izvor o biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului".
Inconjoara biserica cu o incinta, aduce calugari din Tara Romaneasca,
infiinteaza o scoala de gramatici, un atelier de pictura, reunind toate
acestea intr-o singura manastire ortodoxa dupa tipul celor cu viata de
obste, unde calugarii traiesc si muncesc rugandu-se impreuna.

Mai tarziu, in anul 1785, manastirea a fost distrusa cu tunurile de catre
dusmanii credintei ortodoxe; incinta fiind distrusa complet, iar biserica
adusa in stare de ruina.

In aceasta stare a gasit-o MITROPOLITUL NICOLAE BALAN dupa mai mult de 140
de ani. Acesta da viata manastirii aducand trei calugari cu studii
teologice, restaureaza biserica, construieste o noua clopotnita.

Al treilea mare ctitor este actualul Mitropolit al Ardealului,
I.P.S.Dr.Antonie Plamadeala, care intre anii 1984- 1989 initiaza,
organizeaza si indruma direct reconstructia incintei manastirii, respectand
cu strictete acest atat de frumos stil, cunoscut in istoria arhitecturii ca
brancovenesc.

In anul 1993 are loc sfintirea intregului complex manastiresc si a
Paraclisului manastirii inchinat Sfintilor Martiri Brancoveni, ucisi in anul
1714 de catre turci la Constantinopol.

Tot sub inaltul patronaj al I.P.S. Dr. Antonie Plamadeala se construieste un
Mare Centru Ecumenic denumit ACADEMIA DE LA SAMBATA, proiectat pentru a
gazdui si organiza congrese si intalniri ale intregii crestinitati. In
dorinta de a transforma manastirea intr-un centru de spiritualitate ortodoxa
si de cultura romaneasca, pune bazele unui bogat muzeu de icoane pe sticla
si lemn, obiecte de cult, carti si vesminte liturgice si demareaza
organizarea dupa principii si cu mijloace moderne a bibliotecii manastirii,
pe care o inzestraza cu bogata si valoroasa SA colectie de carte, reviste si
manuscrise.

In prezent obstea manastirii numara in jur de 40 de vietuitori. Aici
crestinii ortodocsi se aduna in cuget curat sa-si ostoiasca setea vesnic
nepotolita dupa INTAIUL LOR PARINTE SUFLETESC- DUMNEZEU."

Manastirea Ramet

Manastirea Ramet, una dintre cele mai vechi asezaminte ortodoxe monahale din Transilvania, se afla pe valea ingusta, sapata de apa Geoagiului, in Muntii Trascaului. Este asa zisa ”vale a manastirii”. Raul, pornit din muntii Abrudului se varsa in Mures, langa Teius. Drumul spre manastirea Ramet descopera credinciosului si calatorului un monument istoric unic, datand din secolul al XIV-lea.

Nicolae Iorga arata ca manastirea Ramet a fost ctitorita de calugari singuratici, caci numirea ”rameti” nu inseamna altceva decat ”eremiti”, adica pustnici.

Privitor la vechimea manastirii, unii cercetatori ca: Nicolae Iorga, Stefan Metes, Virgil Vatasianu si altii socoteau ca isi are inceputurile in secolul al XV-lea. La aceasta datare conducea, in primul rand, inscriptia de pe piatra asezata deasupra usii de intrare in biserica: ”Dintaiu au fost zugravita s(fan)ta biserica din zilele lui Matiias crai, valeato 6895” (1487
Manastirea Ramet a avut numerosi ctitori si binefacatori, incepand cu acei modesti eremiti si credinciosi din imprejurimi sau mai de departe, care au gasit loc de reculegere sufleteasca ori de refugiu in vreme de primejdie.

Pe parcursul veacurilor, biserica a fost reparata sau renovata de mai multe ori. Dupa inscriptia de la intrare, biserica a fost zugravita in vremea lui Matei Corvin. El se tragea dintr-o familie romaneasca. Desi odata cu inobilarea sa trecuse la catolicism, el n-a persecutat biserica ortodoxa, ci a ajutat-o. Dealtfel, sotia lui Mateias era ortodoxa, iar la curtea ei avea preoti ortodocsi. Se pare ca in vremi de rastristi, Matei Corvin era adapostit la manastirea Ramet.

Din anul 1506, manastirea era luata sub ocrotirea lui Radu Voda cel Mare, domnul Tarii Romanesti, cu ocazia primirii de la regele Vladislav al II-lea a mosiei de la Stremt (sat aflat in apropierea manastirii).
In anul 1762, manastirea Ramet cade prada tunurilor generalului Bukow. Pe filele ingalbenite ale unui Octoih, un calugar nota lapidar:”scris-am eu Silvestru monachu cand au stricat necredinciosii manastirea de la Ramet si cea de la Gioagiu, la anul 1762, in august 20, intr-o zi de sambata spre pieirea lor”. Manastirea a fost refacuta, dar la putin timp dupa aceasta, o noua furtuna se abate asupra ei. Stapanirea straina pedepseste pe calugarii si credinciosii din jurul Rametului, care au participat la rascoala lui Horea, Closca si Crisan, cu o noua ”stricare” a manastirii, in luna decembrie, 1785. Acelasi calugar insemna cu amaraciune, pe o alta carte bisericeasca :”Aceasta, aici am insemnat, acest lucru cu jale adevarat cand au stricat manastirea cea de la Geoagiu si de la Ramet, la intaia stricare fost-a numarul anilor 1762, iar la a doua stricare valeat 1785, luna decembrie in 23 zile, intr-o zi de marti. Scris-am eu Silvestru monachu.”

In urma staruintelor depuse de localnici, dupa aceasta noua ”stricare” a manastirii, abia in 1792, Curtea de la Viena da un decret, comunicat de guvernul ardelean protopopului Ighian, in 2 martie 1792, prin care ingaduie sa se repare biserica ”dar numai ca biserica de mir”. Desi biserica se desfiintase, credinciosii o considerau ca biserica manastireasca, numind-o ”maica” a celor sapte biserici de pe Valea Rametului.

Viata monahala se reface abia in 1940, cu cativa calugari si se construieste cladirea cu paraclisul actual, in timpul staretului Evloghie Ota.

In 3 octombrie 1955, manastirea Ramet, prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe, se transforma din manastire de calugari, in manastire de maici, stareta fiind numita monahia Pelaghia Prica, venita de la manastirea Saracinesti Valcea, si mai apoi, monahia Lavrentia Chelemen.

Dar suferintele manastirii nu se terminasera. A venit vremea sa amintim incercarea la care a fost pusa viata monahala din tara, in anii 1959-1960 si urmatorii, in timpul regimului comunist. Au fost ani cand multi calugari si calugarite au fost izgonite din manastiri, unele manastiri desfiintate. Si la manastirea Ramet, maicile au fost alungate si silite sa se imbrace civil. Dupa multe incercari amare si urmariri continue, ele s-au strans totusi mai intai in Teius, apoi in Aiud si au organizat o sectie de covoare. Au stat aici, din 13 Martie 1962, pana in 1969, primavara cand s-a acceptat ca fostele maicute sa revina la manastire, imbracate civil, sa faca o sectie mai puternica de covoare, si cu fetele din satele de moti, din jur. Nu era permis sa se faca slujbe si nici sa se reia randuiala calugareasca. Dar Dumnezeu a auzit ruga maicilor. Au mai fost doar cativa ani de grele incercari, si in 1972, la inceput de ianuarie – ”prin oameni alesi si ingaduiti de Sus” – s-a ajuns la redeschiderea Manastirii, la autorizarea sa si reluarea vietii monahale. In toti acesti ani, maicile care cunoscusera pribegia, au fost insufletite de duhovnicul Dometie Manolache, si maica stareta Ierusalima Ghibu.

La manastire, micul sobor de atunci s-a pus pe lucru, imbinand rugaciunea cu munca, dupa randuielile manastiresti. Astfel a fost refacut paraclisul, s-a adaugat arhondaria, staretia, trapeza, s-au extins chiliile, s-a construit o scoala noua pentru copii, in cea veche deschizandu-se la 12 iulie 1969, o colectie muzeala, organizata de ghidul manastirii, monahia Eudoxia Manolache, cu exponate variate: documente vechi in legatura cu istoricul manastirii, carti vechi de slujba, icoane pe lemn, icoane pe sticla, o valoroasa colectie numismatica si obiecte cu caracter etnografic. S-a construit o noua clopotnita, un pod peste rau, s-a introdus lumina electrica, apa potabila, s-a facut canalizarea si s-a introdus incalzirea centrala. An de an s-au realizat si alte lucrari pentru buna gospodarire a manastirii.

Manastirea Prislop

Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg. De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Parintele Nicodim, ulterior anctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. El a venit din Tara Romaneasca, unde titorise manastirile Tismana si Vodita.
Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil TRICONC ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al manastirii a fost Domnita Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau. Se spune ca Domnita Zamfira era foarte bolnava cand a venit la Prislop si s-a vindecat band apa din izvorul cu puteri tamaduitoare din curtea manastirii. Mormantul ei se afla in pronaosul bisericii.
Avutul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului facatoare de
minuni, daruita tot de domnita Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.
Unul din staretii manastirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585 -1605) Mitropolit al Transilvaniei. Manastirea a avut o existenta zbuciumata. A fost incendiata in 1762 din ordinul generalului Bukow, iar calugarii ortodocsi au fost alungati.
Aproape doua secole a apartinut Bisericii Romane Unita cu Roma (greco-catolica). A revenit la cultul initial in octombrie 1948. O luna mai tarziu a fost adus la Prislop Parintele Arsenie Boca. Licentiat in teologie si absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, el este considerat al treilea ctitor al manastirii pentru ca, timp de 41 de ani cat a fost staret si, apoi, duhovnic al manastirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o si a pictat-o, dandu-i stralucirea de astazi.
Din 1976, Prislopul este manastire de maici. In 1991 a fost infiintat in incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.
Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop

Pasaport de Sapanta

Multi nu stiu ca in evul mediu Maramuresul era cat pe-aci sa fie inca o tara romaneasca independenta, dupa modelul Tarii Romanesti si al Moldovei. Nu a fost sa fie. Tot ce s-a pastrat, vremelnic, din acel magnific proiect a fost legendara manastire din Peri, de pe malul drept al Tisei, care astazi renaste pe malul stang, la Sapanta. Iertare pentru Dragos Voda Cu lecturi dupa Ureche cronicarul, romanticii nostri din veacul al XIX-lea instituisera un adevarat cult pentru Dragos Voda, socotit descalecatorul Tarii Moldovei.

Mii si mii de scolari au invatat pe de rost celebrele versuri ale lui Vasile Alecsandri: "Dragos, mandru ca un soare, / A plecat la vanatoare. / Ghioaga si sageata lui / Fac pustiul codrului" s.a.m.d. Dezamagirea a fost mare cand s-a descoperit ca Dragos cucerise Moldova in numele regelui Ungariei, caruia ii era vasal. S-a dovedit ca adevaratul intemeietor al Moldovei independente a fost Bogdan Voda, care i-a si alungat de acolo pe urmasii lui Dragos.

Totusi, istoria Dragosestilor nu e atat de simpla. Astfel, in vechime, teritoriul Perilor, din dreapta Tisei, era o mosie a respectivei familii voievodale. Fara a exista o confirmare scrisa, se pare ca pe la sfarsitul veacului al XII-lea sau la inceputul celui de-al XIII-lea la Peri se infiintase o sihastrie, intretinuta de strabunii lui Dragos, cu hramul Arhanghelului Mihail, protectorul acestei familii. Traditia Manastirii Ramet leaga intemeierea acestui sfant lacas de lucrarea ieromonahilor Romulus si Ghenadie, care ar fi plecat de aici, la leatul 1215, punand temelia Manastirii Sfantul Mihail din Perii Maramuresului.

Cert e ca in prima jumatatea veacului al XIV-lea comunitatile isihaste de pe Tisa Superioara s-au grupat la Sihastria Peri, pe care Dragos Voda si fratele sau Drag din Bedeu au inzestrat-o cu mosii si alte bunuri, inaltand o biserica, dandu-i acelasi hram ca al vechii sihastrii. Astfel constituita, manastirea avea sa joace un rol de frunte in istoria Bisericii Ortodoxe Romane din Maramures si din inca sapte tinuturi. Pentru libertatea Maramuresului Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului, ca voievozi, vreme de 30 de ani. Luandu-l ca exemplu pe Bogdan, au vrut sa intemeieze si ei, la nord de Carpati, o tara romaneasca independenta. In acest scop, pentru inceput, ei au actionat ca importanta institutie a romanilor de aici, Biserica Ortodoxa, sa nu fie supusa vreunei episcopii straine.

Asa au obtinut din partea patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului ridicarea Manastirii Sfantul Arhanghel Mihail din Peri la treapta de Stavropighie Patriarhala, cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din Maramures si a inca sapte tinuturi. Egumenul Pahomie, ruda apropiata a lui Dragos Voda, a fost investit cu atributii episcopale. Cele opt tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavropighiei de la Peri au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean.

Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul. "Dumnezeu a inceput sa vorbeasca in limba romana" Manastirea Peri a ajuns un adevarat centru de spiritualitate romaneasca. Aici a functionat o scoala unde erau pregatiti preoti ce urmau sa slujeasca in bisericile din acest spatiu romanesc. Monahi rabdatori copiau caligrafic carti de slujba si de invatatura pentru preoti. Unii stiau si limbi straine si au tradus carti in limba romana. Printre acestea se numara si "Legenda Duminicii", talmacita in romaneste in anul 1391; dupa opinia unor specialisti, acesta este cel mai vechi text scris in limba romana dintre cele pastrate si descoperite.

Tot aici au fost scrise si renumitele Texte Rotacizante. Aici s-a lucrat mult pentru introducerea limbii romane in biserica. La Peri s-au tradus pentru prima oara carti din Biblie, dintre care unele s-au pastrat. Tot la Peri s-au scris cele patru parti ale celebrului "Codice Voronetean". Apoi s-au tradus Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Hurmuzachi s.a. "Mare si sfanta ramane aceasta lucrare de traducere, pentru ca de atunci Dumnezeu a inceput sa vorbeasca in limba romana cu neamul nostru", scrie prof. dr.
Nutu Rosca in monografia "Manastirea Sapanta-Peri", citat de parintele Grigore Lutai, care, preluand istoricul manastirii din aceasta lucrare, ni l-a transmis noua. Dar din dar se face! La Manastirea Peri a functionat si o tipografie in care s-au tiparit cateva carti, printre care doua in romana si trei in slavona. Existenta Manastirii Peri a fost curmata in anul 1703, pe vremea rascoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczi al II-lea.

Episcopul si calugarii au fost alungati, teritoriile si bunurile lor au fost confiscate de regimul maghiar, cladirile anexe au fost distruse, biserica a fost arsa din temelii iar zidurile ramase in picioare au fost daramate. Renascand din cenusa, la Sapanta Un alt istoric al Manastirii Peri, Dan Nichi, scrie: "Ce nu au stiut atunci asupritorii este ca un astfel de loc nu poate fi desfiintat... Chiar daca fizic au distrus cladirile, chiar daca oamenii au plecat in alte parti, acel lacas a ramas sfant in inima si constiinta romanilor si avea sa renasca din cenusa peste ani in Sapanta, la mica departare de locul unde vremelnic a vegheat la pastrarea tezaurului de credinta a poporului roman".

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, localitatea Peri a fost anexata de URSS, astazi fiind in componenta Ucrainei. Se invecineaza cu localitatile Apsa de Jos la Est, Stramba la Nord si Tarasul la Vest. Spre Miazazi este marginita de raul Tisa, la mica distanta de Sapanta. Actuala Manastire Sapanta-Peri este ctitorita de Carmen si Grigore Adamescu. Prin darurile generoase ale familiei ctitorilor si prin stradania preotului Grigore Lutai, in nord-vestul Romaniei s-a ivit cea mai inalta biserica de lemn din Europa, atingand 75 metri de la pamant spre cer. Crucea din varful turlei are 7,50 metri inaltime si o greutate de 430 kg. Cele patru cruci ale bisericii sunt poleite cu 4,30 kg de aur.
Manastirea de maici va fi de departe cea mai frumoasa din tot Maramuresul istoric. Este amplasata intr-un frumos parc dendrologic, intr-o padure multiseculara. Biserica, asezata pe un soclu de piatra, este construita in stil maramuresean, din lemn masiv de stejar, cu trei niveluri si, sus, cu un paraclis. Parinte Lutai nadajduieste ca sfantul lacas va fi gata la anul. Inca de pe acum biserica este un superb monument de arhitectura, iar prin amintirea de peste Tisa poate fi considerata si monument istoric. Am vazut la Sapanta turisti, romani si straini, muti de admiratie

Albastru de Voronet

Nu departe de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei a fost ridicata acum mai bine de cinci veacuri una dintre cele mai frumoase manastiri. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si nu in ultimul rind culoarea albastra - atit de albastra - denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Moldovei.

Varul Domnitorului Rares, Mitropolitul Grigorie Rosca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioara de la Voronet. Devenita atit de cunoscuta datorita coloristicii sale, in special a nuantei de albastru, este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sint in realitate cele care cu sensibilitate artistica, artisti zugravi le-au filtrat din mediul natural.

Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat sa-l reproduca pe peretii sfintei biserici. In acest mod ei au reusit sa creeze o unitate indistructiva intre peisaj si pictura exterioara a bisericii.
In plus, in functie de accentele de culoare si de conturul pe care le-au folosit au reusit sa demonstreze ca si atunci cind privesti de la distanta poti percepe cu claritate siluetele desenate.

Din punct de vedere arhitectural manastirea este asemanatoare cu celelate biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Ridicata pe un plan trilobat, avind turla deasupra naosului si acoperis fragmentat, edificul va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. De forma semicirculara, absidele pastreaza elemente decorative originale: firide alungite si ocnite sub cornise.

Doua baze suprapuse inalta turla decorata la rindul ei in acelasi fel. Elementele de factura gotica sint prezente in ancadramentele ferestrelor. Chenarele de piatra care inconjoara usile de patrundere in lacasul sfant dispuse pe laturile de nord si sud ale pridvorului contin elemente de decoratie in stil gotic si renascentist. O bolta semicilindrica transversala incoroneaza pridvorul. Doua ferestre mari lasa lumina sa patrunda in aceasta incapere. Acestea au fost asezate deasupra usilor. Pronaosul este acoperit si el de o bolta in forma de calota. Mulururi in arc frint incadreaza portalul de intrare in pronaos. La randul ei o usa incastrata in peretele despartitor face posibila trecerea din pronaos in naos. Arcele moldovenesti si pandantivii sutin cupola naosului si turla. Alungita si acoperita cu o bolta in forma de sfert de sfera, absida altarului se deosebeste de celelate abside.

Fatada de vest cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi este alcatuita compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal , registrul al doilea cuprinde scena Deisis incadrata de apostoli asezati pe scaune.

De la picioarele Mintuitorului porneste un riu de foc in care pacatosii isi afla chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma unui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc- avind spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.